Adunarea Generală a ADECJR – noiembrie 2012, Predeal
În intervalul 23-25 noiembrie 2012, la Predeal, Hotel „Orizont”, s-a desfășurat cea de-a doua Adunare Generală a Asociației Directorilor Economici și Contabililor din România. Acest prilej i-a reunit la aceeași masă de dezbateri pe cei mai mulți și mai importanți dintre membrii asociației, și-anume directorii economici precum și subalterni ai acestora din aproape toate consiliile județene ale țării.
Astfel, în prezența a aproximativ 60 de oficiali, din rândul cărora n-au lipsit reprezentanți ministeriali – cum ar fi Paul Soviani, consilier în cadrul ANAF – Ministerul Finanțelor Publice și Paul Zai, consilier în cadrul Ministerului Administrației și Internelor – au fost dezbătute mai multe repere ce țin actualmente „capul de afiș” în activitatea direcțiilor economice din cadrul administrațiilor județene din România. Mai exact, au fost supuse atenției probleme ca: „Modul de finanțare a cluburilor sportive”, „Noutăți legislative privind cheltuielile din fonduri publice”, „Dezbaterea prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, precum și discuții ce țin de modificarea unor legi importante cum ar fi Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar în România.
Cea de-a doua partea a ședinței Adunării Generale a ADECJR a fost rezervată alegerilor în cadrul organizației, și-anume alegerea Președintelui, a Comitetului director și a Comisiei de Cenzori. În urma desfășurării acestora, doamna Sirma CARAMAN a fost realeasă cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la conducerea ADECJR.
În același context, a fost ales și noul Comitetului director al ADECJR, acesta fiind alcătuit din Erica Ana Venemozer – vicepreședinte, Mariana Codleanu – secretar și Lucean Mihalcea, Daniela Stricescu, Marin Nistor, Marian Aitai și Gheorghina Ribovici. În același context, Comisia de cenzori a căpătat o nouă componență, și-anume Iosif Bartha, Leontina Marușca și Dumitru Diță.
Momentul forte al evenimentului l-a constituit decernarea „Premiului special pentru contribuții aduse perfecționării funcționarilor publici din administrația locală”, premiu ce a fost oferit președintelui ADECJR de către Revista Română de Administrație Publică Locală, prin intermediul redactorului-șef Ionuț Iuria